Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a denunţat luni faptul că ambasadorul Japoniei la Moscova nu a găsit timp, deocamdată, să răspundă convocării la Ministerul rus de Externe pentru a aborda conflictul diplomatic provocat de prima vizită a preşedintelui Vladimir Putin în Insulele Kurile, revendicate de Japonia, relatează EFE. La Ambasada Japoniei „au explicat că nu poate veni nici vineri şi nici luni, adică astăzi (….). Oricum ar fi, l-am convocat. Trebuie să vină la Ministerul de Externe”, a insistat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă.
Serghei Lavrov a subliniat că Moscova doreşte să abordeze cu şeful misiunii diplomatice nipone „cum trebuie să-şi organizeze activitatea în ţara de reşedinţă, prin respectarea legilor şi procedurilor în vigoare pentru diplomaţii străini în ţara gazdă, în acest caz, Rusia”, arătându-se deranjat că ambasada japoneză a invitat recent o delegaţie de oameni de afaceri niponi fără a informa partea rusă. De asemenea, ministrul rus de externe a criticat reacţia autorităţilor japoneze faţă de vizita lui Putin de joia trecută pe insula Iturup, cea mai mare dintre cele patru insule care alcătuiesc lanţul Kurilelor de Sud, denumite de Tokyo „Teritoriul de Nord”, care a administrat întregul arhipelag până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Citește mai mult la: www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/
































