Japonia acordă un grant de 21 de milioane de lei pentru modernizarea „Teleradio-Moldova”

0
22

Guvernul Japoniei va oferi un grant de 21 de milioane de lei pentru modernizarea tehnică a Companiei „Teleradio-Moldova”. Din acești bani vor fi achiziționate echipamente audiovizuale moderne și va fi îmbunătățită calitatea serviciilor media publice din Republica Moldova. Acordul de grant a primit avizul Comisiei parlamentare pentru politică externă, iar negocierile vor începe în curând între cele două guverne.

Proiectul financiar presupune dotarea postului public Moldova 2 și a studioului muzical unde activează Orchestra Simfonică Națională. În plus, grantul va susține consolidarea capacităților profesionale ale angajaților și alinierea proceselor de producție ale companiei la standardele internaționale.

În prezent, infrastructura tehnică a TRM necesită o actualizare urgentă pentru a putea face față cerințelor actuale ale industriei audiovizuale.

Directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, și directorul general adjunct pentru televiziune, Andrei Zapșa, se află la Tokyo pentru a discuta detaliile implementării acestui proiect important.

Colaborarea între autoritățile moldovenești și Japonia a fost dezvoltată pe parcursul ultimilor doi ani cu ajutorul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională.

https://cotidianul.md/19872/japonia-acorda-un-grant-de-21-de-milioane-de-lei-pentru-modernizarea-teleradio-moldova/

 

Lasă un răspuns