La mai puțin de patru ani după ce a fugit de invazia rusă din 2022 și a ajuns în Japonia, luptătorul ucrainean de sumo Danylo Yavhusishyn este pe cale să devină primul luptător născut în Europa care va fi numit Yokozuna (Marele Campion), cel mai înalt rang în acest sport. În ianuarie, tânărul de 21 de ani a câștigat al doilea titlu consecutiv în divizia superioară.
Yavhusishyn s-a născut la Vinița, din centrul Ucrainei, în 2004. A văzut pentru prima dată lupte de sumo prin 2010, când mama sa întârzia să-l ia de la ora de judo. În timp ce băiatul aștepta, în sala de sport a început un antrenament de sumo. Rundele rapide ale acestui sport – care durează de obicei doar câteva secunde – și regulile simple l-au captivat pe Yavhusishyn.
O luptă de sumo s-a încheiat atunci când unul dintre luptători îl împinge pe celălalt în afara unui cerc de 4,5 metri sau când adversarul său atinge solul cu orice parte a corpului, cu excepția tălpilor picioarelor.
„Când a venit mama mea, i-am spus: «Gata cu judo-ul. Sumo, acesta e sportul potrivit pentru mine»”, a povestit el într-o conferință de presă din 2025.
În 2019, tânărul ucrainean, care s-a antrenat și în lupte libere, a călătorit la Osaka pentru a concura la Campionatul Mondial de Sumo pentru Juniori. Călătoria i-a oferit o relație personală crucială pentru viitorul care îl aștepta.
Yavhusishyn s-a împrietenit cu luptătorul japonez de sumo Arata Yamanaka la turneul din 2019, iar cei doi au păstrat legătura prin rețelele sociale. La scurt timp după ce Rusia a lansat invazia pe scară largă din Ucraina în februarie 2022, Yamanaka a aflat că prietenul său ucrainean dorea să ajungă în Japonia și să încerce o carieră de luptător de sumo. Yamanaka și familia sa l-au ajutat să obțină viza și un loc unde să stea, iar adolescentul a zburat la Osaka în aprilie 2022.
Ucraineanul s-a alăturat în curând unei renumite echipe de sumo, urmând un program de antrenament intens și consumând cantități uriașe de mâncare.
În sumo nu există categorii de greutate, ceea ce înseamnă că cu cât sportivul este mai mare, cu atât are un avantaj mai mare. Luptătorii consumă aproximativ 10.000 de calorii pe zi, sub formă de mâncare și, adesea, bere, și dorm ore întregi imediat după mese pentru a maximiza creșterea în greutate.
Greutatea medie a luptătorilor sumo de elită este de aproximativ 150 de kilograme, iar durata lor de viață este, ca urmare, cu cel puțin 10 ani mai scurtă decât media bărbaților japonezi. Yavhusishyn a declarat că creșterea în greutate este cea mai dificilă parte a vieții unui luptător sumo.

































